Dacă în pragul Crăciunului femeile se temeau grozav de Inătoare, nevasta lui Ignat (o femeie cumplită care le opărea mâinile, le pocea sau le făcea să-şi piardă vlaga), în Joia Mare cea care le ameninţă liniştea şi bucuria apropiatei sărbători este Joimăriţa. I se mai spune Joimărica şi este cel puţin la fel de cumplită ca surata ei, fiind închipuită de ţărănci ca o bătrână hâdă (urâtă) şi rea care pedepseşte femeile leneşe, arzându-le degetele. Ea este cea care declanşează seria demoniacă a celor şapte joi de până la Ispas, numite Joile Verzi, interzicând totodată torsul pentru ca femeile, de acum înainte, să-şi dedice timpul exclusiv muncilor agricole de primăvară. Pentru a se apăra de ea şi de alte spirite malefice, oamenii spun astăzi "poveşti încheiate”, adică neştiute şi nemaiauzite, activând astfel magia cuvântului rostit.

Tot astăzi, în satele noastre Moşii de Joimari aduc nenumărate practici de pomenire a morţilor: aşezarea vaselor cu apă la streaşină, aprinderea lumânărilor la morminte, împărţirea pomenilor, aprinderea focurilor rituale la care se vor încălzi sufletele morţilor. Narcisa Ştiucă vorbeşte chiar despre pregătirea unor "locuri de popas la porţi şi în răspântii”, adevărate camere în aer liber cu covoare, scaune şi mese pe care se pun colăcei, flori de primăvară, vase cu apă… Toate acestea se înfăptuiesc întrucât se crede că sufletele strămoşilor se întorc astăzi acasă şi rămân printre noi până de Rusalii, când se face "împărţeala de plecare a sufletelor”, după care morţii se întorc în lumea lor cu tot ceea ce au primit în acest răstimp.

Suntem în Joia Patimilor şi nu trebuie să uităm că şi vopsitul ouălor are multiple semnificaţii funerare, numeroase legende pe teme biblice stând mărturie în acest sens. Cât despre ouăle împistrite şi înroşite astăzi, se spune că nu se strică niciodată iar dacă le îngropi în hotarul satului, întreg