Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, prin Serviciul Prevenire, reaminteşte câteva măsuri elementare de prevenire şi stingere a incendiilor care trebuie respectate pe perioada serviciilor religioase prilejuite de „Sărbătoarea Învierii Domnului”.
În acest sens, nu numai personalul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă trebuie să fie permanent preocupaţi de protejarea vieţii oamenilor şi bunurilor materiale, ci şi slujitorii bisericilor şi persoanele competente în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional au datoria de a se implica în activitatea de prevenire a incendiilor.
Ţinând seama de faptul că bisericile adăpostesc numeroase persoane şi valori materiale inestimabile, se impune respectarea unor măsuri speciale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor:
- cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier;
- utilizarea locurilor special amenajate pentru depunerea lumânărilor aprinse, situate la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip sau apă;
- evitarea accesului în interiorul bisericii peste limita capacităţii acesteia, pentru a nu produce aglomerări care pot duce la accidente;
- pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, uşile de acces şi evacuare se vor menţine permanent în poziţie deschisă;
- interzicerea fumatului şi focului deschis pe intreg teritoriul unităţii de cult;
- supravegherea permanentă a copiilor minori, pe timpul desfăşurării slujbelor;
- se interzice parcarea autoturismelor personale ale credincioşilor, sosiţi la slujbele religioase, pe căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor la un eventual incendiu;
Dacă, totuşi, incendiu