Fostul deputat ţărănist Gabriel Ţepelea a încetat din viaţă, la vârsta de 96 de ani, în locuinţa sa din Bucureşti.
"Am primit o veste tristă de la o nepoată a lui Gabriel Ţepelea, care m-a sunat astăzi (joi - n.r.) şi mi-a trasmis că prietenul meu, Gabriel Ţepelea, nu mai este printre noi. Ţepelea avea o vârstă înaintată, avea 96 de ani şi nu suferea de vreo boală cronică, însă bătrâneţea l-a învins", a declarat Mediafax fostul senator ţărănist Tănase Tăvală.
Trupul neinsufletit al academicianului Gabriel Tepelea este depus la biserica CLUCERU UDRICANI, str. Cluceru Udricani, nr. 14, sector 3 ( zona Sfânta Vineri, lângă Teatrul Evreiesc ). Sluba va avea loc sâmbătă, 14.04.2012, ora 11.30 la biserica CLUCERU UDRICANI, iar înhumarea la cimitirul Mănăstirii Cernica.
Gabriel Ţepelea s-a născut la 6 februarie 1916 la Borod, judeţul Bihor. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a absolvit Liceul "Emanuil Gojdu" din Oradea (1926-1933) şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj (1933-1937). A făcut stagii de specializare în Franţa (1937-1938), ulterior fiind elev la şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti (1939-1940).
În 1948, şi-a susţinut doctoratul, sub îndrumarea lui George Călinescu, la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre literatura în grai bănăţean, titlul fiindu-i recunoscut abia în 1968.
Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1933, a desfăşurat o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor ţărăneşti. Devenit în 1945 secretar general al Organizaţiei Tineretului ţărănist din Transilvania, a conferenţiat în anii următori pe teme de doctrină politică. La alegerile din 1946 a candidat pe listele partidului. Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, a stat în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţi