Amuzant, dar confuzant, cam așa s-ar putea rezuma cel mai recent spectacol al lui Alexandru Dabija de la Teatrul Odeon. C.F.R. – Cometa, copilul şi căţelul pornește de la cinci texte scurte ale lui I.L. Caragiale (sărbătorit, de altfel, la nivel național în 2012), și anume, Despre cometă – prelegere populară, Justiţia română. Secţia corecţională, D-l Goe, Bubico şi Atmosferă încărcată, pe care le amestecă, le scutură bine și le servește drept cocteil lejer, de vară, destinat unor spectatori dornici să scape de canonul caragialian (după cum combinatoric și de-canonizant fusese și Ionesco – Cinci piese scurte, tot de Dabija și tot la Odeon).
Să-ncepem prin a spune că dacă ingredientele nu se leagă tocmai bine de data asta nu e pentru că Alexandru Dabija nu s-ar pricepe, în general, la dramatizări și combinații de texte de facturi diferite – o face de multă vreme și de cele mai multe ori îi reușește (la ACT, mai bine în Absolut! decît în Capra cu trei iezi, la Național, foarte bine în Un duel etc.). Ca urmare, nu se leagă acum din cu totul alte rațiuni, obscure și chiar inefabile: actorii sînt buni, cum sînt ei mereu la Odeon (în Controlorul care ține prelegeri despre cometă, Pavel Bartoș se joacă de-a și cu accentele regionale – ceva ce, din nou, aproape că numai la Dabija poți găsi, Rodica Mandache e victima perfectă a hoțului iluzionist din Justiția română…, Constantin Cojocaru e un Goe etern la orice vîrstă, trioul Mam’-mare – Dorina Lazăr, Mamița – Paula Niculiță, Tanti Mița – Nicoleta Lefter îi stau la picioare ca sub efectul unui drog, iar cu aerul lui bine construit de șef de sectă orientală, Ionel Mihăilescu pare, la o adică, pregătit să-l arunce pe Bubico-Puck pe fereastră, în timp ce mamițica lui, Oana Ștefănescu, e mondena perpetuă), decorul Cristinei Milea îți ia ochii (deși poate nu înțelegi din prima că e vorba de interiorul unui vagon
