● Povestea cu migraţia primarilor a fost mereu încurcată în România, încă de cînd ne-am apucat să-i alegem direct şi democratic pe respectivii oficiali. Aleşi democratic de cetăţeni, dar depinzînd de fonduri de la guvern sau „de la judeţ“, primarii au fost mereu siliţi să aleagă între pragmatism şi idealism. Cum alegerea lor nu este o surpriză, a rezultat o veşnică vînzoleală între primari şi partide. Pe vremuri, Octav Cozmîncă – ce-o mai face acum Octav Cozmîncă? – şi-a propus să-i aducă pe toţi primarii la PSD. Nu chiar toţi, dar oricum campania mergea atît de bine, încît chiar colegii săi din partid l-au tras de mînecă: termină, dom’le, cu chestia asta, dă prost în afară, trebuie să ne integrăm în UE şi zbiară presa şi ONG-urile. PDL acum nu a mai înghiţit el însuşi mulţi primari, însă strategia a fost mai sofisticată şi s-a numit UNPR. Partidul acesta este în sine o găleată de strîns dezertori. A început în Parlament şi s-a întins mult în teritoriu, cu primarii. Pe vremuri, Cozmîncă făcea chestia asta în linişte, iar din cînd în cînd Institutul de Politici Publice (IPP) îi recenza pe primari şi atunci mai vedeam în grafice ce mai comisese Cozmîncă. Ne scandalizam cu toţii, era vuiet mare, ştirea ajungea la Bruxelles. Cu UNPR şi campania sa de recrutat primari sîntem la o etapă evoluată. Fiind noi ţară membră a Uniunii Europene, nu mai avem a ne teme de ce zic străinii. Drept urmare, UNPR nu se ascunde, ci se laudă cu practica asta. Cînd mai pică un primar, UNPR dă un comunicat de presă făcut pe modelul: Gigel de la Afumaţi a realizat că doctrina progresistă şi realismul UNPR sînt cele mai potrivite pentru a contribui la dezvoltarea României şi propăşirea, bla-bla.

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai