Aventură de poveste! Doi concubini români, plecaţi la muncă în Spania, au vrut să intre în ţara natală cu documente false. Ei spun că au pierdut actele în ţara lui Cervantes, în 2011, şi se întoarceau acasă pentru Paşti. Sursa: EVZ
Speriaţi că nu pot intra pe teritoriul patriei-mumă fără acte, au apelat la nişte necunoscuţi, să le facă buletine false.
Eliza şi Marius n-au ştiut că în ţările UE se circulă liber
Nu ştiau că, români fiind, sunt cetăţeni UE şi pot parcurge drumul la întoarcerea în ţară doar prin simpla verificare a datelor de identitate. Ce-i drept, nu s-au interesat.
"La numărul 0219590 puteau afla tot ce aveau nevoie", a explicat, pentru EVZ ,Mihaela Leş, ofiţer de presă al IPF Timiş. Aşa că, odată ajunşi la Vama Cenad, poliţiştii de frontieră au observat cărţile de identitate false.
Eliza - 24 ani -din Iaşi, şi Marius - 28 ani -din Timiş, s-au ales, astfel, cu dosare penale.