Directia Generala a Finantelor Publice • Datornicii din Iasi la bugetul de stat au ramas fara 75 milioane de lei in primele trei luni ale anului, dupa ce Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Iasi a dat dovada de o eficienta mai mare cu peste 6 la suta in masurile de executare silita, in comparatie cu anii trecuti • Totalul veniturilor nete realizate de DGFP Iasi in primul trimestru sunt de 460,95 milioane de lei
Autoritatile fiscale din Iasi au reusit anul acesta sa recupereze din executare silita datorii mai mari cu 6,60 la suta fata de anul trecut si cu 6,54 la suta mai mari decat cele din anul 2010, sumele incasate in primele trei luni ajungand la 75,33 milioane lei. In primul trimestru al lui 2012, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Iasi a intensificat masurile de executare silita. Din ianuarie si pana la finalul lunii martie, DGFP Iasi a aplicat 83 de sechestre asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand contribuabililor debitori, cu o valoare a creantelor bugetare in suma totala de 29.030.000 lei, ceea ce reprezinta o crestere cu 6,75 la suta fata de anul 2011, peste 68 la suta fata de 2010 si cu peste aproape 300 la suta fata de 2009.
In ceea ce priveste instituirea popririlor pe venituri la terti, Fiscul iesean a inregistrat si la acest capitol evolutii notabile, aplicand 1.663 popriri, cu o valoare a creantelor bugetare de 32 milioane lei, mai mult cu 57,18 la suta fata de 2011, aproximativ 18 la suta fata de 2010 si cu aproape 132 la suta fata de anul 2009. Si la capitolul popririlor pe veniturile din conturile bancare au fost obtinute rezultate bune. Aproximativ 9.929 de popriri pe venituri din conturi bancare au fost realizate in primul trimestru al anului de catre DGFP Iasi, care a obtinut astfel 117,24 milioane lei, cu 84 la suta mai mult fata de veniturile obtinute in aceeasi perioada a anului 2009.