Îl invidiez pe confratele de condei Marian Nazat pentru abilitatea de a scăpa de Băsescu în unele din analizele sau poemele lui în proză şi de a se scutura elegant de scama subiectului politic. Nazat mi-a procurat bucuria de a desena, cu acuarelele gingaşe ale copilăriei lui, care sunt şi ale copilăriei mele, un sat în care ne găsim împreună. El scrie, ce încântare Doamne, despre găini - ouăle pe care le înroşim de Paşti ies din popoul găinilor, să nu uităm, iar acesta este cu adevărat un subiect la zi -, despre bunica lui dintr-un sat teleormănean, despre cum cerceta, ca şi bunica mea, la lumina lămpii cu gaz, părăluţa ouălelor bune de cloşcă (cloţă, zic ei prin sud).

Ce încântare să nu scrii despre Băsescu şi să scrii despre găini! Mai scrie astfel, îmbolnăvit de candori, refugiindu-se adesea în poemul în proză, fostul meu coleg de redacţie Ştefan Mitroi, rămas dator gingăşiei cuvintelor şi ferindu-se, pe cât poate, de mizeriile unei politici care pe mine mă înhamă, mă subjugă şi mă murdăreşte.

Cum să mai scriu, în săptămâna înroşirii ouălelor, despre găini, când a făcut-o, extrăgând sublim magia satului românesc, Marian Nazat? La Sângeru, găinile mele şi bibilicile şi raţele şi curcile au receptat prin vrana şi prin gârliciul de sub coadă al outorii, primăvara. Toate, sau aproape toate, screm zilnic, în cuibar, o minune ovală.

Oul de raţă este verzui, verzui închis, aşa cum sunt în iunie, când se desface jirul, frunza de fag. Curcile (am pus deja patru la clocit) slobozesc de sub penajul lor înfoiat ouă cu pistrui. Ouă lunguieţe, ca perele de iarnă, care se fac în februarie de culoarea mălaiului. Bibilicile, încă de când noaptea nu se despică sau nu se crapă de ziuă, fac o gălăgie infernală. Ele pun pe fugă şobolanii, dihorii, uliii şi, mă convinge un vecin care n-are bibilici, chiar vulpile. Bibilicile n-au început să ouă. Îmi doresc de Paşti