În orice cultură normală, nepotrivirile în opinii se exprimă prin intermediul discuţiilor şi polemicilor. Numai la noi astăzi (şi, vai, în bună măsură, şi în epoca dintre războaie), a te afla în dezacord înseamnă a te afla în război. Polemica fiind, contrar etimologiei, cordială, revine pamfletului declararea războiului.

Nu mai reiau distincţia lui E. Lovinescu între polemică şi pamflet, una de idei, altul, de cuvinte. Să reamintesc doar că marele critic făcea distincţia cu pricina în studiul despre Titu Maiorescu din 1940, scris tocmai spre a-şi marca dezacordul cu ideologia naţionalistă agresivă şi a evoca, polemic, nu pamfletar, folosind-o ca un scut, civilitatea gândirii înaintaşului, „naţionalist în spiritul adevărului”, cum îl socotea Eminescu. Nici n-am aşternut bine pe hârtie aceste consideraţii introductive şi mă simt obligat să recunosc că ele nu au nici un fel de actualitate. Mi-au venit în minte din acea inerţie care îi face pe majoritatea intelectualilor să fie în mod cronic inactuali. Ceea ce se întâmplă, în momentul de faţă, în mica noastră lume intelectuală nu mai poate fi caracterizat, vai, nu!, în termenii opoziţiei lovinesciene, care era consacrată de convenţii şi maniere între timp devenite caduce. Cel mai virulent pamflet, nu neapărat al lui Arghezi, şi nu numai datorită geniului acestuia, dar al lui Pamfil Şeicaru, care nici nu era scriitor, ci jurnalist, presupunea o confruntare între adversari care aparţineau deopotrivă unei elite. Această legătură de sânge intelectual a dispărut o dată cu atacul făţiş la adresa noţiunii înseşi de elită, declanşat, cu un deceniu în urmă, de tineri care şi-au făcut un titlu de onoare din a aparţine plebei intelectuale. Şiau pierdut raţiunea de a fi, atât cordialitatea, cât şi principiile fundamentale ale confruntării intelectuale. Îmi place totuşi să cred că, în focul luptelor de ei înşişi purt