De trei săptămâni încoace, actriţa Delia Antal a trecut prin mari emoţii. Tatăl ei este bolnav şi a fost operat la Zalău, aşa că actriţa a fost nevoită să vină de urgenţă în ţara, pentru a fi aproape de părintele său. Credincioasî din fire, Delia a ţinut tot postul Paştelui şi s-a spovedit când a venit la Bucureşti. De trei săptămâni încoace, actriţa Delia Antal a trecut prin mari emoţii. Tatăl ei este bolnav şi a fost operat la Zalău, aşa că actriţa a fost nevoită să vină de urgenţă în ţara, pentru a fi aproape de părintele său. Credincioasî din fire, Delia a ţinut tot postul Paştelui şi s-a spovedit când a venit la Bucureşti.
"Am plecat de la Zalău, de lângă tatăl meu şi am venit pentru două zile în Bucureşti, unde am umblat din biserică în biserică să mă rog pentru sănătatea tatălui meu. Tot aici m-am şi spovedit", povesteşte Delia Antal, care datorită prietenei sale, cântăreaţa Cristina Spătar, a descoperit biserica Radu Voda din Bucureşti unde sunt Sfintele Moaşte ale Sfântului Nectarie Taumaturgul.
"La recomandarea Cristinei Spătar am mers la Sf. Nectarie, vindecătorul trupului, al tuturor bolilor. În momentele în care am aflat situaţia tatălui meu, am cautat pe Google "acatist pentru însănătoşire grabnică" şi am găsit acatistul Sf. Nectarie, pe care l-am descărcat de pe net. De atunci, în fiecare zi la noi în casă se aude slujba, acatistul Sf. Nectarie merge non stop în casă", a mai spus regizoarea filmului "DORA".