"N-am timp sa imbatranesc!"
De curand, marele nostru actor de teatru si film, director general al Teatrului National din Bucuresti, a implinit... 70 de ani. Prilej nimerit pentru a-l asigura de stima si pretuirea noastra si pentru a-i ura...
- "La multi ani!", draga Ion Caramitru! In numele revistei noastre si al cititorilor nostri, da-mi voie sa-ti urez sanatate, bucurii si putere de a-ti implini toate visele! Ce inseamna pentru tine cifra 70?
- Inseamna ca am imbatranit. Poate ca asa ar trebui sa-ti raspund. Numai ca eu nu simt asa. Dimpotriva. Sunt in plina putere. Am un temperament mai special, o energie mostenita din neamul meu aromanesc. Toti cei din familia mea au fost foarte longevivi. Culmea e ca eu traiesc cu spaima crizei de timp. Da, da, ea exista pentru ca am foarte multe de facut. Si am foarte multe de facut pentru ca sunt sanatos, ori starea asta imi da o anume multumire. Ce-i drept, simt acut uneori disparitia unor fiinte exceptionale, cum au fost Liviu Ciulei, Tocilescu, Johnny Raducanu, cu care am legat prietenii artistice bogate. In teatru, mai ales, comunitatea de idei si simtire conteaza enorm, mai cu seama cand pui la cale o opera artistica, cum ar fi un spectacol. O astfel de colaborare benefica pleaca de la experienta fiecaruia in parte. Pana la urma, spectacolul de teatru e un bun comun.
- Te-am vazut de curand intr-un spectacol jucat pe scena salii "Atelier" a Teatrului National din Bucuresti. Un spectacol tulburator, un "one-man-show", dedicat lui Mihai Eminescu, in care erai insotit de muzica lui Aurelian Octav Popa. Spectacolul tau are un titlu pe cat de frumos, pe atat de adevarat: "Dor de Eminescu". Cand a inceput pasiunea ta pentru Eminescu? Cand a-nceput magia?
- Inca din liceu. Primele mele contacte cu poezia le-am avut datorita mamei mele, care avea un cult pentru Eminescu si A
