Un bărbat, căutat de autorităţile judiciare din Austria pentru zece furturi din magazine, a fost prins, joi, în Hunedoara, informează Poliţia Română, conform Mediafax.
Joi, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara şi Poliţiei municipiului Hunedoara l-au depistat, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, pe Rusalim T., de 32 de ani, din Hunedoara, pe numele căruia autorităţile din Austria au emis, în data de 10 aprilie, un mandat european de arestare, precizează sursa citată.
Bărbatul e cercetat pentru săvârşirea a peste zece infracţiuni de furt comise în unităţi comerciale.
Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.