După câteva luni de acalmie, Spania este din nou un motiv de îngrijorare pentru investitori, iar Franţa ar putea fi şi ea atacată pe pieţe dacă François Hollande va fi ales preşedinte, după cum afirmă Nicolas Sarkozy în campania sa electorală, scrie săptămânalul Le Point.
Sarkozy se laudă că a contribuit la soluţionarea crizei financiare, dar foloseşte drept argument ca să descalifice anticipat politica propusă de François Hollande tensiunea creată de datoria spaniolă, ceea ce constituie o contradicţie. Unde este adevărul?, se întreabă publicaţia.
După ce Banca Centrală Europeană (BCE) a acordat băncilor aproape 1.000 de miliarde (la sfârşitul lui decembrie, apoi în februarie), cu o dobândă de 1% pe o perioadă de trei ani, presa nu a mai vorbit de criza financiară. Alături de anularea a jumătate din datoria grecească deţinută de investitorii privaţi, considerată un succes, cele două operaţiuni lansate de Mario Draghi au reuşit să mai calmeze tensiunile pe piaţa datoriei suverane la sfârşitul lui 2011. Candidaţii la alegerile prezidenţiale franceze au pus imediat în funcţiune maşina de promisiuni. Dar BCE nu a făcut altceva decât să „administreze o doză masivă de analgezice” fără să rezolve problemele structurale, avertizase Jean Pisani-Ferry, director al grupului de reflecţie Bruegel, într-un interviu pentru Le Point, la începutul lui martie. De câteva săptămâni, efectele analgezicelor se estompează.
De această dată, Spania este cea care îi îngrijorează cel mai mult pe investitori. În zadar anunţă noul guvern de dreapta al lui Mariano Rajoy noi măsuri de austeritate pentru reducerea deficitelor, pentru că investitorii nu au încredere în capacitatea ţării de a inversa tendinţa de agravare foarte rapidă a datoriei sale. „Spania este sub atenta observare a pieţelor. În acest moment, este ţara care trebuie să înfrunte cea mai importantă ajustare bug