Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda ar putea scăpa de excludere. VEZI ce a declarat Elena Udrea

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 aprilie 2012 ·

Este foarte posibil ca PDL să treacă peste "incidentul" legat de europarlamentarul PDL, Cristian Preda, a declarat președintele organizației de București, Elena Udrea, astăzi, la RFI. Conducerea PDL a votat pentru excluderea lui Preda din partid, însă decizia urma să fie validată și de Consiliul Național. Sursa: Agerpres

"Consiliul Naţional de Coordonare nu se convoacă neapărat pentru a fi exclus domnul Cristian Preda. La un anumit moment, când va fi convocat pentru alte motive, se poate pune în discuţie propunerea Biroului Permanent Naţional de a-l exclude pe Cristian Preda. Dacă se va întâmpla aşa sau nu, vom vedea, pentru că, între timp, chiar dacă discuţiile despre excluderea domnului Cristian Preda sunt vechi, nu sunt de acum, sunt de aproape doi ani de zile, între timp, cred că şi domnul Cristian Preda şi partidul au învăţat ceva din experienţa aceasta prin care am trecut acum două săptămâni şi este foarte posibil ca lucrurile să se aplaneze, să trecem peste acest incident şi relaţiile să fie unele în care şi noi şi domnul Preda să ne simţim parte a echipei", a declarat președintele PDL Bucureşti.

Întrebată de ce anume depinde păstrarea lui Preda în PDL, Udrea a spus că va depinde foarte mult de felul în care europarlamentarul a înţeles supărarea partidului, care a fost justificată.

Excluderea europarlamentarului Cristian Preda din PDL a fost aprobată, săptămâna trecută, de conducerea PDL. Decizia BPN a venit după ce Preda l-a criticat pe candidatul partidului la Primăria Capitală, Silviu Prigoană, şi a anunţat că el va vota pentru candidatul independent Nicuşor Dan.

CITIȚI ȘI: Cristian Preda, "măturat" din PDLCristian Preda: Sunt împotriva lui Prigoană pentru că acesta a susținut pedeapsa cu moarteaVoinescu, convins că lucrurile într-un fel sau altul se vor remedia în cazul lui Cristian Preda.

http://www.evz.ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°