Marile puteri, SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie plus Germania, se reunesc sâmbătă la Istanbul, pentru a discuta din nou despre controversatul program nuclear iranian. Teheranul promite "noi iniţiative" şi speră ca şi partea adversă să vină cu idei constructive. Climatul de tensiune, mai exact ameninţările de război evocate de Israel şi în general scepticismul occidental riscă să ducă această rundă de negocieri, prima de mai bine de un an de zile, într-un nou impas.
Reuniunea de la Istanbul, la nivel de directori politici pentru occidentali, ruşi şi chinezi, are un singur obiectiv, un singur mesaj, acela de a împiedica Iranul să se doteze cu arma atomică şi să respecte tratatul de neproliferare nucleară, ca şi seria de sancţiuni impuse de ONU de mai bine de şase ani de zile. În fapt, de un deceniu încoace, de când s-a descoperit programul nuclear clandestin iranian, dialogul între Teheran şi Occident nu s-a bizuit practic niciodată pe încrederea reciprocă.
Eforturile diplomatice combinate cu sancţiunile Naţiunilor Unite nu au dat niciun rezultat tangibil, Teheranul nu a respectat nicio rezoluţie, de unde şi întrebarea pe care şi-o pun mulţi azi: este oare Iranul dispus să înceapă vreodată discuţii serioase, aşa cum i-au repetat-o zilele trecute preşedinţii francez şi american, Nicolas Sarkozy, respectiv Barack Obama?
O altă întrebare care bântuie prin cancelariile occidentale este: şi la Teheran cine decide, cu cine să discutăm? E limpede că negociatorul trimis la Istanbul nu e decât o marionetă, o curea de transmisie şi/sau de recepţie a mesajelor venite mai de sus de la Teheran. De unde însă? Mulţi observatori sunt de părere că cel care are ultimul cuvânt de spus în chestiuni strategice şi cu atât mai mult când vine vorba de atomi este ghidul suprem, Ali Khamenei. Or persoanjul este foarte reticent în a discuta cu Occidentul şi oricu