NO, stresul oxidativ şi ischemia cerebrală Numeroase lucrări au pus în evidenţă implicarea NO în cursul ischemiei cerebrale. Efectele distructive – uneori, totuşi, benefice – ale acestuia în cursul proceselor ischemice sunt dependente de intrarea în joc a diferitelor componente legate de NO-sintetază (NOS). Activarea, sub efectul creşterii concentraţiei în calciu intracelular, de NOS neuronal (NOS de tip I), în zece minute după ischemie, constituie una din primele etape ale toxicităţii produse de NO. În următoarele 12 ore, creşterea activităţii NOS inductibile (NOS de tip II), exprimată de celulele astrocitare şi gliale, endoteliu vascular şi macrofage, va conduce la creşterea leziunii ischemice (fig. 3). Sinteza de NO prin NOS de tip I şi II va contribui la stresul oxidativ prin formarea de radicali liberi, în particular peroxinitriţi, care, la nivelul celulelor neuronale dar şi endoteliale, vor fi răspunzători de peroxidarea lipidelor membranare şi oxidarea proteinelor, contribuind astfel la moartea celulară. S-a demonstrat că NO produs de NOS de tip I şi II ar putea avea o acţiune distructivă mai directă prin: majorarea efectului de excitotoxicitate indus de glutamat; agravarea deficitului energetic celular prin activarea de poli-ADP-ribo-sintetază (PARS); inducerea leziunilor de ADN prin inhibiţia ribonucleozid-reductazei. În schimb, NO produs de NOS endotelial (NOS de tip III), din primele ore ale ischemiei va juca un rol protector. Acesta va fi, într-adevăr, capabil de a diminua adeziunea leucoplachetară, de a controla tonusul vascular şi de a ameliora astfel debitul sanguin cerebral, în acelaşi timp putând favoriza procesele antitrombotice şi fibrinolitice de la suprafaţa endoteliului vascular(fig. 3). Inflamaţia postischemică Concentraţiile intracelulare crescute în calciu, producţia de NO şi d