Pentru locuitorii satului Costesti, Argeş, Vinerea Mare a anului 1930 va rămâne pentru totdeauna o zi neagră. Atunci, 116 suflete, majoritatea copii, au fost mistuite de focul iadului în bisericuţa de lemn din localitate. Singurul supravieţuitor, Virgil Ionescu, îşi aminteşte, cu durere, cum şi-a pierdut patru fraţi în tragedia petrecută înainte de Paşte. Pentru locuitorii satului Costesti, Argeş, Vinerea Mare a anului 1930 va rămâne pentru totdeauna o zi neagră. Atunci, 116 suflete, majoritatea copii, au fost mistuite de focul iadului în bisericuţa de lemn din localitate. Singurul supravieţuitor, Virgil Ionescu, îşi aminteşte, cu durere, cum şi-a pierdut patru fraţi în tragedia petrecută înainte de Paşte.
18 aprilie 1930, Costeşti, judeţul Argeş. Era Vinerea Mare, iar oamenii intraseră în febra pregătirilor pentru Învierea Domnului. Familia Ionescu avea şase copii, două fete şi patru băieţi, care aşteptau nerăbdători slujba. În acea zi, părinţii lor nu erau acasă, aşa că de gospodărie se ocupa o femeie, nemţoaică. Când au auzit clopotul bisericii, care chema enoriaşii la slujbă, cei şase copii, printre care şi Virgil, pe atunci în vârstă de 7 ani, au dat să iasă din casă.
“În acel moment, femeia care se îngrijea de noi a încercat să ne oprească, parcă presimţind ceva. Ne-a spus că nu plecăm nicăieri, deoarece trebuie să o ajutăm la treburile casei. M-am revoltat, eram doar un copil, şi am început să ţip la ea să mă lase la biserică. Ştiţi ce a făcut? M-a pedepsit şi m-a încuiat în grajd. Asta a fost salvarea mea”, îşi aminteşte Virgil Ionescu (89 de ani). La puţin timp, a ajuns acasă Ioan, tatăl copiilor, care nu a acceptat ca micuţii să nu fie la slujbă şi i-a trimis urgent la biserică. “Patru dintre fraţii mei, Ilarie, Alexandru, Cerna şi Dumitru, au plecat la moarte. Eu am rămas închis în grajd, iar sora mea mai mică, Voica, la frământat cozonaci”. @N_P
