Comisia Europeană nu finanţează şi nu cofinanţează construcţia de centrale nucleare noi în Uniunea Europeană, întrucât mixul energetic reprezintă alegerea exclusivă a statelor membre, atât timp cât ele îşi respectă ţintele în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, a declarat vineri un reprezentant al executivului comunitar, potrivit Agerpres.
''Poziţia Comisiei nu s-a schimbat - activitatea nucleară este competenţa exclusivă a statelor membre. Dacă în viitor statele membre vor decide altfel, vom analiza atunci situaţia, dar în prezent aceasta este o competenţă exclusivă a ţărilor membre, pe care ele au dorit să o păstreze. În termeni generali, noi salutăm diferitele contribuţii ale statelor membre la dezbaterea despre viitorul energiei'', a spus Isaac Valero Ladron, purtător de cuvânt al comisarului european pentru acţiune climatică Connie Hedegaard.
El a răspuns astfel unor întrebări privind informaţiile apărute în presa europeană despre viitorul energiei nucleare. Cotidianul german Süddeutsche Zeitung a scris vineri că Franţa, Marea Britanie, Polonia şi Republica Cehă doresc ca Uniunea Europeană să subvenţioneze energia nucleară aşa cum este cazul celei eoliene sau solare.
Miniştrii europeni ai energiei şi mediului urmează să participe la o reuniune informală organizată în Danemarca în perioada 18-20 aprilie.
A.G. Comisia Europeană nu finanţează şi nu cofinanţează construcţia de centrale nucleare noi în Uniunea Europeană, întrucât mixul energetic reprezintă alegerea exclusivă a statelor membre, atât timp cât ele îşi respectă ţintele în domeniul energiei şi schimbărilor climatice, a declarat vineri un reprezentant al executivului comunitar, potrivit Agerpres.
''Poziţia Comisiei nu s-a schimbat - activitatea nucleară este competenţa exclusivă a statelor membre. Dacă în viitor statele membre vor decide altfel, vom analiza atunci sit