Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinerea Mare – moartea şi îngroparea Domnului, obiceiuri şi tradiţiii

Publicat in Adevarul, vineri 13 aprilie 2012 ·

Creştinii ortodocşi marchează astăzi Vinerea Mare. După credinţa creştină, în această zi a avut loc moartea lui Iisus, răstignit pe cruce în Ierusalim. Astăzi este ziua în care în biserici nu are loc niciuna dintre liturghii.

Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost murit răstignit Iisus Hristos pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Vinerea Seacă, pentru că mulți credincioşi țin în această zi un post sever, numit și post negru.

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii

În această zi, este păcat să se mănânce urzici, întrucât cu aceste ramuri usturătoare a fost bătut peste trup Domnul Iisus. În vinerea dinaintea Paştelui se bate clopotul la biserică pentru a creşte mare şi frumoasă cânepa.

Cum scapi de bube în Vinerea Seacă. Tradiţii din străbuni înainte de Paşte

De Vinerea Mare nu se coace pâine, şi după unii, cu atât mai mult, nu se face cozonac. Toate dihăniile din lume, şopârlele, şerpii, vârcolacii se îndreaptă către pâinea coaptă în Vinerea Seacă.

În semn de cinste pentru Iisus care a pătimit enorm în această zi, se spune că este bine să ţii post negru, să nu mănânci şi să nu bei nimic, să nu te veseleşti dacă doreşti ca necazurile, durerile de cap şi bolile să stea departe de tine.

Ploaia din această zi prefigurează un an fertil, plin de roade, iar lipsa ei -un an cu secetă şi roade puţine.

Prohodul

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Laura Vicol s-a întors la avocatură după ce a fost eliberată din arest

Mediafax acum o ora
Laura Vicol a postat, joi, pe Facebook, o fotografie cu ea îmbrăcată în roba de avocat. Vicol a postat şi mesajul „M-am întors!”. Avocata a fost arestată preventiv în cazul scandalului Nordis, alături de soţul său, Vladimir Ciorbă şi de alte persoan

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI. Benjamin Haddad confirmă astfel declaraţii ale noului pre

Marcel Ciolacu anunţă eliminarea a 1.800 de posturi de funcţionari publici

Mediafax acum 42 minute
Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că vor fi eliminate 1.800 de posturi de funcţionari publici din cele 32 de instituţii aflate în subordine. „Aşa cum am promis public, demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului

Ciolacu: Importante nu sunt declaraţiile dure ale liderilor, ci o pace justă şi durabilă în Ucraina

Mediafax acum 42 minute
„Pentru mine şi cred că pentru majoritatea românilor, importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina”, declară Ciolacu. El adaugă că se poate ajunge la pace doar cu ajutorul p

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart în România

G4Media acum 2 ore
NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart 2025 în România, cu participarea Bulgariei, Franței, Greciei, Italiei, României, Spaniei, Sloveniei, Turciei și Regatului Unit, transmite Reuters. În total vor participa 10.000. soldați, inclusiv din B

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 12 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Accident feroviar în judeţul Olt - Lucrările de intervenţie în zona deraierii de la Radomireşti au început. Un vagon a fost deja ridicat

News.ro acum 4 ore
Lucrările de intervenţie pentru restabilirea traficuluhi feroviar în zona din judţul Olt în care două garnituri ale unor trenuri private de marfă s-au ciocnit au început, unul dintre vagoane fiind deja ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj.

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°