Fata de alte filme romanesti neorealiste, Toata lumea din familia noastra e spectaculos si ironic, netradindu-si crezul de oglindire cit mai fidela a unui anumite viziuni. Un nou film romanesc bun debuteaza pe 13 aprilie la Cinema Victoria. Dupa lung-metrajele Cea mai fericita fata din lume si Film pentru prieteni, regizorul si scenaristul Radu Jude extinde povestea unui mediu-metraj realizat cu 5 ani in urma, Alexandra, pentru a imagina si explora relatiile de familie polarizate in jurul unui copil. Daca in Alexandra diferendul dintre parintii divortati se intensifica in jurul fetitei in limitele unui scandal mai mult sau mai putin obisnuit, Toata lumea din familia noastra adauga derapajului moral un element de thriller american violent, controlat si relativizat in acelasi timp cu ajutorul ironiei de limbaj. Trecind dincolo de verbalizarea unor problematici morale, Radu Jude pare sa-si fi dorit o spectacularizare umana a problemei, care, in acest caz, e nivelul ultim la care se pot cobori personajele in lupta pentru copil. Dincolo de o descriere sau alta, filmul e mai impresionant decit pare. Conventia realismului, careia Jude i se dedica dupa regulile canonizate in „noul val romanesc", e odihnitoare prin sinceritate. Ca si in „Politist, adjectiv", insa, prima treima a filmului are un ritm mai lent decit ar fi fost, poate, cazul. Anticipind evenimentele din familia fostei sotii si oferind o perspectiva mai generala de reflectare a relatiilor dintre parinti si copii, filmul se ancoreaza in problematica printr-o vizita pe care tatalui micutei (interpretat de Serban Pavlu) o face propriilor sai parinti. In relatia cu fosta sotie (Mihaela Sirbu), scenaristii au postulat o diferenta de clasa sociala absenta in Alexandra, probabil cu intentia de a motiva comportamentul violent-„revolutionar" al tatalui, atunci cind este pus intr-o situatie potrivnica. Fata de alte filme r