Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua în care am bătut campioana mondială!

Publicat in Adevarul, vineri 13 aprilie 2012 ·

„Adevărul“ vă prezintă unul dintre marile succese ale fotbalului românesc, povestea meciului România - Italia (1-0), din 16 aprilie 1983, singura victorie a tricolorilor în faţa unei deţinătoare a titlului suprem, aflată în posesia trofeului.

Aprilie 1983, acum 29 de ani. România era în „cărţi" pentru calificarea la Campionatul European din 1984, dintr-o grupă cu Italia, Cehoslovacia, Suedia şi Cipru, grupă pe care în final avea să o câştige, succesul de la Bucureşti cântărind decisiv în această situaţie.

Tricolorii lui Mircea Lucescu reuşiseră să obţină două victorii în faţa Suediei şi Ciprului, dar „smulseseră" şi o remiză albă la Firenze, în decembrie 1982, la câteva luni după ce elevii lui Enzo Bearzot luaseră Cupa Mondială. Conştient că va avea parte de un retur infernal cu italienii, Lucescu a pregătit partida în cele mai mici amănunte. Mai întâi, a căutat un loc cât mai departe de Capitală, în care să-şi ducă elevii într-un cantonament de zece zile, departe de orice priviri indiscrete. L-a găsit la Bistriţa, în fieful lui Jean Pădureanu, pe atunci doar un ambiţios conducător din Divizia B. „Lordul" s-a îngrijit ca jucătorilor să nu le lipsească absolut nimic în materie de mâncare, iar din când în când le mai făcea şi câte un grătar, udat cu vin de Tihuţa.

Sichitiu, responsabil cu studiul video

În acest stagiu de pregătire, Lucescu s-a axat foarte mult pe studiul video al adversarilor. Grigore Sichitiu, cel care a fost până de curând preşedinte la Poli Iaşi, reuşise să obţină înregistrări ale mai multor partide ale campioanei mondiale. Astfel, s-au realizat montaje cu fiecare fotbalist în parte pe care „Il Luce" şi secundul său, Mircea Rădulescu, le-au prezentat fotbaliştilor. Stafful României era completat de către Rică Răducanu, care era antrenorul cu portarii, dar şi responsabilul cu buna dispoziţie. „În loc să joace c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 11 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°