Mircea Sandu şi Sorin Oprescu au cerut să fie tras acoperişul de la "Naţional Arena", ca să îl impresioneze pe şeful UEFA.
Așa arăta, acum două zile, stadionul din buricul Capitalei: cu acoperișul tras.Michel Platini a părut impresionat de arena de cinci stele
Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Oficialii români au făcut orice ca să-l impresioneze pe Michel Platini, actual preşedinte al UEFA şi fost triplu câştigător al trofeului "Balonul de Aur".
Francezul a participat miercuri, la Bucureşti, la festivitatea de înmânare a trofeului acordat învingătoarei din Liga Europa organizatorilor finalei de pe 9 mai.
Ca să-i ia ochii şefului său, Mircea Sandu i-a cerut primarului Sorin Oprescu ca acoperişul stadionului "Naţional Arena" să fie tras.
Cupola retractabilă a stârnit vii dispute încă de la inaugurarea stadionului. Acoperişul mai fusese tras doar la partida Steaua - Rapid (0-0). Nici măcar capriciile vremii nu i-au mai putut îndupleca pe proprietari să permită închiderea "tavanului", găsindu-se explicaţii dintre cele mai hazlii.
Ba că nu face faţă greutăţii stratului de zăpadă, ba că ar avea de suferit din pricina curenţilor de aer. De fapt, singurul motiv pentru care acoperişul n-a fost folosit pe timp de iarnă a fost teama ca acesta să nu cumva să se strice şi să se piardă astfel garanţia.
S-a speculat chiar că acoperişul s-ar fi stricat la un moment dat, mai ales că Sorin Oprescu a recunoscut în martie că "intră în revizie". Potrivit reprezentanţilor firmei Max Bögl, care a construit "Naţional Arena", cât timp sunt temperaturi pozitive şi nu plouă, acoperişul poate fi tras.
"Nu poate fi pus în funcţiune decât dacă sunt temperaturi apropiate de 0 grade Celsius şi nu sunt precipitaţii. Acoperişul are o staţie meteo proprie şi, dacă aceasta dă undă verde ca să îl tragem, o putem face, dacă nu - nu. Nu putem apăsa pe but