Utilizarea neadecvată a instalaţiilor interioare sau apelarea la serviciile unor „meşteri“ neatestaţi vă pot pune în situaţii regretabile
Vă mai amintiţi de povestea „Fetiţa cu chibrituri“? Uneori din neglijenţă, alteori din dorinţa de a reduce cheltuielile, chiar şi oamenii maturi ajung în situaţia fetiţei din poveste. Dacă vă uitaţi pe comunicatele remise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), veţi constata că de la începutul anului şi până în prezent pompierii s-au confruntat cu mai multe incidente, unele, din păcate, soldate şi cu pierderi de vieţi omeneşti.
Cauza: de cele mai multe ori este vorba de inconştienţă. Aragaz deschis fără flacără, care a dus la explozia unei locuinţe dintr-un cartier din Bucureşti, sau o butelie de gaze lăsată deschisă peste noapte, fiind necesară evacuarea persoanelor unui bloc din Piteşti, sunt doar două dintre incidentele minore, dacă le putem spune aşa. Cel mai grav incident a avut loc în luna februarie, la Sighetu Marmaţiei, unde în urma a două explozii 21 de persoane au nevoie de îngrijiri medicale, incendiu în urma căruia s-au înregistrat şi decese.
Obligaţii şi responsabilităţi
Evenimentele de mai sus ne-au făcut să demarăm o campanie pentru a informa cititorii Capital despre obligaţiile şi responsabilităţile consumatorilor de gaze naturale, atât cei casnici, cât şi cei noncasnici.
Reprezentanţii celor doi mari distribuitori de gaze naturale din România, E.ON Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF Suez Energy România, ne-au confirmat faptul că cele mai multe incidente legate de utilizarea gazelor naturale sunt produse pe instalaţiile interioare neconforme (modificări ale acestora sau improvizaţii) sau din cauza nerespectării instrucţiunilor de utilizare a gazelor naturale.
„Pentru a evita evenimente cu consecinţe atât de grave, consum