În jur de 45 de elefanţi dintr-un parc naţional din Camerun au fost ucişi la sfârşitul lunii trecute de către un grup organizat de braconieri care vânau animalele pentru a le vinde fildeşii, scrie The Daily Mail.
Un fotograf francez a reuşit să ajungă la cimitirul de elefanţi împrejmuit de mai mulţi soldaţi camerunezi şi a realizat o serie de fotografii inedite. Autorităţile au încercat fără succes să-i prindă pe braconierii înarmaţi despre care se crede că au străbătut mai multe state africane pentru a ajunge la rezervaţia Bouba N'djida.
Atacul din Camerun este unul dintre cele mai nemiloase descoperite în ultima perioadă. Singurul elefant viu surprins de fotograful Jean-Francois Lagrot a fost un pui care se ghemuise lângă cadavrul mamei sale. Comerţul de fildeş a fost interzis la nivel mondial în urmă cu 20 de ani pe fondul temerilor privind scăderea populaţiei de elefanţi din Afirca.
Activiştii locali estimează că peste 400 de elefanţi au fost ucişi în parcul camerunez de la începutul anului. Regiunea este faimoasă pentru populaţia de elefanţi de savană, însă numărul acestora a scăzut masiv în ultimii ani, în prezent fiind vorba de numai 5.000 de exemplare.
Camerunul se află pe locul întâi în rândul statelor în care elefanţii sunt pe cale de dispariţie din pricina grupurilor de braconieri care pot obţine chiar şi 12.000 de euro pentru un fildeş de mărime medie. Cererea de bijuterii din colţi de elefant a crescut în China şi în ţările din Orientul Îndepărtat unde ajung anual tone de fideşi.
Raidul din parcul naţional Bouba N'djida a fost executat de un grup de călăreţi sudanezi înarmaţi care ar fi călătorit peste 1.600 de kilometri pentru a vâna animalele.
„Îi mituiesc pe săteni cu carne de elefant pentru a nu fi turnaţi”, susţine Lagrot. Martorii au auzit peste 60 de focuri de armă care s-au întins pe parcursul