Spionii sunt oameni care pot să vină, să plece şi să transmită rapoarte – scria Sun Tzu. Tot el menţiona că, pentru această meserie, pot fi recrutaţi oameni inteligenţi, dar care par proşti şi semeni întreprinzători, în ciuda aerului lor inofensiv, fiinţe sprintene, viguroase, îndrăzneţe, temerare, deprinse cu misiuni modeste, capabile să îndure foamea, frigul, mizeria şi umilinţa.
Deces ciudat
Asemenea calităţi a avut şi Neil Heywood, oficial om de afaceri britanic, practic agent secret trimis de Londra, în misiune, la Beijing. A avut, pentru că la 14 noiembrie anul trecut a murit, în condiţii neelucidate, încă, în localitatea chineză Chongqing.
Iată că acum, Ministerul de Externe britanic a confirmat că a cerut oficial Chinei, săptămâna trecută, să înceapă o nouă investigaţie privind circumstanţele în care a survenit decesul lui Heywood.
Ministerul menţionat a acţionat pe baza informaţiilor furnizate de Wang Lijun – ex-şef al poliţiei din Chongqing -, care, în luna februarie a.c. a informat Consulatul Statelor Unite ale Americii din Chengdu, despre moartea spionului englez.
Campania de defăimare a lui Bo Xilai
Trupul neînsufleţit al lui Heywood a fost găsit într-o cameră de hotel. Aparent, în ultimele zile dinaintea morţii sale părea foarte fericit, într-o formă de zile mari, deloc marcat de vreo îngrijorare. Sau de teamă. Dar tocmai acest nefericit eveniment a declanşat o tensionare a relaţiilor dintre Beijing şi Londra.
În legătură cu prezenţa lui Wang Lijun la Chengdu, secretarul organizaţiei partidului comunist, din Chongqing, acum celebrul Bo Xilai a fost destituit din funcţie.
De ce? Relaţia anterioară, dintre Neil Heywood şi familia lui Bo Xilai a generat şi prezumţia că membrii acesteia ar putea fi implicaţi în moartea agentului secret britanic!
Atenţi la cursul evenimentelor politice de la Beijing, unii ju