Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos a pus ochii pe golgeterul Vasluiului: "Îl vreau neapărat pe Wesley!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 13 aprilie 2012 ·

Copos s-a declarat încîntat de brazilianul Vasluiului, pe care l-ar dori în Giuleşti din vară.

Prestaţiile jucătorului plătit regeşte de Adrian Porumboiu au atras atenţia granzilor. După Steaua, care prin Gigi Becali a insistat la sfîrşitul turului pentru transferul lui Wesley Lopes în Ghencea, acum a venit şi rîndul rapidiştilor.

Atacantul a marcat de două ori împotriva alb-vişiniilor în returul semifinalei Cupei de miercuri, iar George Copos spune că va face totul pentru a-l achiziţiona din sezonul viitor: "E cel mai bun din România, ar fi foarte util pentru noi, îmi place mult de tot de el. O să vorbesc cu Porumboiu pentru transferul lui la Rapid. Sper să reuşim să-l luăm".

Deşi finanţatorul vasluienilor se înţelesese şi cu Steaua în iarnă, impedimentul în calea unui transfer la Rapid este şi salariul foarte mare al lui Wesley, peste 400.000 de euro anual. Cel mai mare contract în Grant este al lui Ciprian Deac, aproximativ 300.000 euro.

29 de goluri în toate competiţiile a marcat Wesley în acest sezon: 19 în campionat, 7 în Cupă şi 3 în Europa League

"Wesley a făcut unul dintre cele mai bune meciuri împotriva Rapidului. Am simţit la el o dorinţă foarte mare pentru a se califica în finală. Wesley la Rapid? Nu ştiu nimic" (Adrian Porumboiu, finanţator FC Vaslui)

ALTE ŞTIRI:

"Lăsaţi vrăjeala!"

Adrian Porumboiu a vorbit la GSP TV despre meciul cu Rapid şi a intervenit peste Constantin Zotta, care spunea că giuleştenii nu mai au şanse la titlu: "Costele, lăsaţi vrăjeala asta că nu ţine! Cum să nu vă gîndiţi la titlu?! Rapid are şanse reale. Răzvan Lucescu e un antrenor de calibru, scoate maximum din puţinul pe care îl are la dispoziţie". Finanţatorul vasluienilor a dezvăluit şi dorinţa lui Copos pe final de sezon: "Ştiu de la George că-şi doreşte titlul şi încă mai speră"

Dezgustat de rapidişti

Augusto I

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 32 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum o ora
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Prahova Zeci de calculatoare, furate dintr-o școală din comuna Pietroșani

Ziua Constanta acum 2 ore
Polițiștii din Puchenii Mari, județul Prahova, au fost alertați pe 5 ianuarie 2025 despre un furt dintr-o școală din comuna Pietroșani, potrivit IPJ Prahova. Conform sesizării, autorii au sustras, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, 39 de calculatoare,

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 5 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Nicuşor Dan: Sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în privinţa urgentării datei alegerilor. E mai important să ne lămurim în privinţa anulării alegerilor decât să ne grăbim. Deocamdată, nu avem această lămurire că măsura a fost corectă

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că este „în dezacord cu domnii Crin Antonescu, Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor în privinţa urgentării datei alegerilor”. Nicuşor Dan, candidat independent la

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°