O fată de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă, zilele trecute, deşi avea splina ruptă. Un medic de la urgenţa Spitalului Judeţean din Sibiu a considerat că rănile suferite de Andreea Florea nu sunt grave şi, fără analize preliminare, i-a dat o reţetă şi a trimis-o acasă. O fată de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă, zilele trecute, deşi avea splina ruptă. Un medic de la urgenţa Spitalului Judeţean din Sibiu a considerat că rănile suferite de Andreea Florea nu sunt grave şi, fără analize preliminare, i-a dat o reţetă şi a trimis-o acasă.
Pentru că viaţa copilului lor a fost pusă în pericol, părinţii Andreei vor acum să reclame la Colegiul Medicilor neglijenţa medicului de urgenţă. Ei spun că dacă nu le-ar fi leşina copilul de două ori la intervale scurte de timp, ar fi tratat-o aşa cum au primit indicaţii: cu analgezice şi alifii.
"Fata mi-a leşinat de două ori joi de dimineaţă. Nu am ştiut care e situaţia, am sunat repede la ambulanţă şi de fapt fata avea hemoragie internă. I s-a adunat mult sânge acolo. Deja burta era foarte umflată, iar domnul de la SMURD care a preluat copila de acasă a zis că daca în 20 de minute nu ajungeam, fata mea era moartă", spune mama Andreei Florea, tânăra de 18 ani care a suferit un accident cu motocicleta miercuri după-amiază.
Reprezentanţii Spitalului reconosc că Andreea a fost adusă a doua zi la UPU şi a fost operată de chirurgi imediat. "Pacienta a primit îngrijiri şi a plecat acasă cu recomandări, apoi, în dimineaţa zilei de joi, s-a prezentat din nou la Urgenţă şi s-a constatat o ruptură de splină. A fost operată. În momentul de faţă starea ei este una bună", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului din Sibiu, Decebal Todăriţă.
Foto: oradesibiu.ro