Îmbiat de puritate, de căile luminii prin care duhul caută să se întoarcă la Cel făr’ de-început, omul, fiinţă gânditoare, a vrut să-I dea de veste Creatorului că se străduieşte chiar să-i semene nu doar la „chip şi-nfăţişare“, ci şi prin acel ceva care nu se vede decât cu sufletul: iubirea de armonie. Petru Damir, medicul-pictor membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din dorul de a fi mai lângă cer, a poposit pe Muntele Athos. Nu între apă şi cer, fapt care l-ar fi obligat să adopte (ca într-o solară crucificare) zborul sau (ca într-o negrăită cutezanţă) mersul pe apă, ciîntre cer şi pământ (păstrând prin aceasta ştiutul că este alcătuire de lut şi, totodată, spirit). Ajuns acolo a făcut ce ştie (mai) bine să facă: pictură. Creaţie adică, re-creaţie a unui loc în care sfinţenia este „la cote maxime“. După ce ne obişnuise cu păsările fantastice care străfulgerau „aerul“ din jurul portretelor care, odată ajunse pe pânză, prindeau viaţă, refuzând înscrierea în „marea trecere“, artistul-pictor ne aduce prin actuala expoziţie – „Athos“ al cărei vernisaj a avut loc recent, la Cercul Militar Naţional – Salonul Artelor – o întreagă lume de credinţă, un întreg univers de sfinţenie: muntele acela pe care Maria Fecioara şi l-a ales drept „Grădină“. Lucrările surprind în culoare străvezimi de albastru şi umbre de nori călătoriţi în zare, uimiţi de straniile „cuiburi“ de piatr Publicitate ă pe care omul le-a ancorat de colţuri de stâncă, deasupra hăului, spre a-i fi popas şi cale întru desăvârşire. Pelerin la muntele încreştinat, artistul creator Petru Damir a mai surprins o minune: a înfloririlor de primăvară. Pomii săi sunt îngeri uluiţi de albul de miresme cu care vor să dea de ştire Universului că frumuseţea există chiar în noi, dar că se cuvine să-i dăm răgaz de înflorire. Ce alta este „dansul sfinţilor