Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Warren Buffett este omul care face ca cea mai influentă bancă de pe Wall Street, Goldman Sachs, să pară un „papiţoi“

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 aprilie 2012 ·

Goldman Sachs, una dintre cele mai influente bănci de pe Wall Street, în încercarea de a-şi "spăla" portofoliul de activele cu risc a vândut în piedere în toamna anului trecut titluri financiare în valoare de 85 de milioane dolari bazate pe datoriile unei companii de media. Activele au fost cumpărate de o subsi­diară a conglomeratului Berkshire Ha­tha­way, controlat de investitorul ame­rican Warren Buffett, căreia ulte­rior i-au adus profit.

Tranzacţia s-a realizat la preţul de 65 de cenţi pe dolar, în condiţiile în care Goldman Sachs a cumpărat datoria companiei Lee Enterprises cu 80 de cenţi pentru un dolar, ceea ce aduce băncii o pierdere de cel puţin 13 milioane dolari, scrie The Wall Street Journal.

În primăvara anului trecut, Gold-man Sachs a decis să reducă cantitatea de credite pe care o deţinea la cea mai mare unitate a ei de tranzacţionare a creditelor, care are un portofoliu de peste 4 miliarde dolari.

Unitatea a vândut creditele pe tim­pul verii, exact când pieţele ame­ricane şi europene se prăbuşeau, iar în octombrie a fuzionat cu alt departament şi a continuat să vândă, generând astfel pierderi adiţionale.

Pierderile departamentului de credite au contribuit la pierderea netă totală de 907 milioane dolari raportată de Goldman pentru cel de-al treilea trimestru cauzată de titlurile bazate pe datorii ale tuturor unităţilor de investiţii şi creditare, însă nu se ştie exact în ce cuantum.

Aceasta a fost prima pierdere tri-mestrială raportată de Goldman Sachs după 2008.

La sfârşitul lunii octombrie, aproape jumătate din creditele neperformante fuseseră vândute. Purtătorul de cuvânt al băncii a refuzat să comenteze cu pri-vire la vânzarea creditelor.

Vânzarea creditelor a venit în contextul discuţiilor privind noi re­glementări, de care conducerea Gold­man s-a temut că ar putea restricţiona abilitatea băncii de a d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 53 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°