Sunt dimineţi care mă duc cu gândul la nemurire. Şi dimineţi care mă ajută să înţeleg taina zborului, aici, pe Pământ. Mai sunt dimineţi în care, după lecturi importante, mă nasc pentru a doua, a treia sau a zecea oară. Şi dacă n-am murit, cumva, între timp, sau în timp ce-mi beau cafeaua cu din ce în ce mai puţină cofeină, o iau de la capăt, învăţând meticulos, pe dinafară, alfabetul revenirii la realitate. Nota bene: Dacă nu eşti un visător, întoarcerea la prezentul cotidian, care îţi dă fiori de groază, e floare la ureche!
Sunt dimineţi peste care plouă cu binecuvântări cereşti, dacă şi numai dacă nu particip la ifosele de pe ecran ale aleşilor specializaţi în meşteşugul vorbăriei goale.
Dar am descoperit, de curând, în viaţa mea, şi dimineţi înfuriate. Pe cuvintele răvăşite şi pe doctrinele rebegite ale multor politicieni jucători. Şi trădători. Doamne, învaţă-ne să ne ferim din calea lor! Altfel riscăm să avem parte nu numai de dimineţi, de săptămâni, de luni sau de ani de neostoită furie, ci şi de apăsătoare decenii de revoltă înăbuşită. Şi la ce bun?! Alegerile locale şi generale sunt acţiuni repetitive, după sloganul: "Mai pune aici, mai ia de dincolo!". Prezidenţialele au un orizont mai larg. La fel şi aşteptările. Nu ale noastre, ale votanţilor, ci ale partidei de vânătoare la care pornesc şi sunt antrenaţi protagoniştii hăiturii... întru dobândirea propriului belşug.
Să ne înţelegem! Furia de dimineaţă nu se naşte spontan, din nimic. Rădăcinile ei sunt adânci, iar dacă ar fi comestibile, fără doar şi poate ai muri de atâta amăreală. Furia de dimineaţă se leagă de rigoarea impecabilă a acelora ce propovăduiesc încrederea nestrămutată în non-valori. Se bizuie pe evidenţe, cum ar fi una din cele mai la vedere: străzile şi drumurile proiectate şi întreţinute după modelul care ne-a făcut celebri pe piaţa asfaltului românesc şi mondial: "Un
