Nu există o problemă mai mare şi mai urgentă din punct de vedere social şi economic în regiune decât crearea de oportunităţi de muncă. Balcanii de Vest nu mai pot continua actualul curs economic. Care ar fi soluţia? Aşa cum o dovedesc succesele înregistrate de grupuri de dezvoltare industrială - de la Timişoara, în vestul României, până la regiunea Istanbulului - elitele politice de la nivel naţional şi local au făcut din integrarea afacerilor locale în lanţurile globale ale producţiei industriale o prioritate strategică, sunt de părere Kori Udovicki, asistenta secretarului general al ONU la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi director regional pentru Europa şi CSI, şi Gerald Knaus, preşedintele fondator şi analist principal la think-tank-ul cu sediul la Berlin, European Stability Initiative, semnatarii articolului publicat de EUobserver.
După ce a stagnat în perioada redresării economice din anii 2000, rata ocupării forţei de muncă din Serbia a scăzut dramatic din 2008, fiind în prezent de aproximativ 45%, cu peste 20% mai mult decât media UE. În sectorul produselor textile şi de îmbrăcăminte, numărul lucrătorilor a scăzut de la 160.000, în 1990, la aproximativ 40.000, în 2010. Industria textilă din Serbia este reprezentativă pentru o mare parte a industriei sale, iar tendinţele pieţei forţei de muncă din ţară sunt reprezentative pentru cele din toate statele post-iugoslave. Declinul industriei textile sârbe nu era însă inevitabil.
În ultimele decenii, sectorul - unul dintre cele mai globalizate din lume - a asistat la trecerea ocupării forţei de muncă din Germania spre Polonia, din Hong Kong spre China, din Italia spre Ungaria şi Turcia iar apoi spre Bulgaria şi România. În multe regiuni periferice din Europa de Sud-Est, domeniul textil a devenit o locomotivă a creşterii exporturilor, creând sute de mii de locuri de muncă cu calificare
