Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teren prea scump pentru Sala Polivalentă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 13 aprilie 2012 ·

De aproape opt luni, municipalitatea se „bâlbâie“ în încercările sale de a achiziţiona ultimul petic de teren necesar pentru terminarea Sălii Polivalente din Craiova

Primăria Craiova se tot chinuiește, din august încoace, să cumpere o bucată de teren de 709 mp, ultima de care are nevoie pentru a termina Sala Polivalentă. Lucrările s-au şi făcut pe acel teren, dar achiziţia nu s-a parafat din cauza unor neînţelegeri între executivul şi legislativul municipal pe tema preţului de cumpărare.

Unanimitate pentru achiziţie

În şedinţa din 25 august 2011, Consiliul Local Craiova a aprobat achiziţionarea unui teren de 709 mp, situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 21. Suprafaţa este necesară pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă de către Compania Naţională de Investiţii. În perimetrul respectiv, potrivit proiectului, ar trebui să se afle o parte din parcarea Polivalentei, dar şi rezervorul de apă pentru incendii al aceleiaşi construcţii.

Terenul este deţinut în indiviziune de patru persoane - Alexandrina-Paula Neac­şu, Ileana Popescu, avocatul Viorel Găină şi soţia lui, Floarea Găină. Aceştia au fost puşi în posesie de Primăria Craiova în anul 2007, în baza unei decizii pronunţate în 2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Abia pe 10 august 2011, reprezentanţii Direcţiei de Investiţii şi Servicii Publice din Primăria Craiova s-au prins însă că proiectul Polivalentei include şi o suprafaţă privată de 709 mp, pe care municipalitatea trebuie să o obţină de la proprietari. Când au fost întrebaţi, cei patru coproprietari au înştiinţat primăria că sunt de acord să vândă acest teren, dar la preţul de 400 euro/mp.

„Este mult prea devreme să discutăm despre preţ. Oricum, la evaluare se va stabili în preţ de la care vom negocia în jos, nu în sus“, spunea pe atunci Solomon. „Preţul va fi stabilit doar în baza unui rapor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan critică decizia CCR prin care averile demnitarilor sunt secretizate

HotNews acum 33 minute
Președintele Nicușor Dan a criticat joi seară, în prima lui reacție, decizia Curții Constituționale (CCR) privind publicarea declarațiilor de avere și de intrerese, afirmând că aceasta este una „suprinzătoare” și se află „în contradicție cu un princ

Ana Birchall, consilier prezidențial, despre decizia CCR de a secretiza averile politicienilor: ”Regres grav și periculos / Ca ministru al Justiției, am dus lupte grele cu unii membri CSM conduși de Lia Savonea”

G4Media acum o ora
Ana Birchall, consilier prezidențial și fost ministru al Justiției, a declarat despre decizia CCR privind secretizarea averilor politicienilor că reprezintă un ”regres grav și periculos”: Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 4 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

Prima reacție a lui George Simion după decizia CCR privind declarațiile de avere: „e exact ce merită unii. Bani pentru Ucraina, schimbări climatice, gay și imigranți”

Mediafax acum 27 minute
„Decizia CCR e exact ce merită unii! Bani pentru Ucraina, schimbări climatice, gay și imigranți, pentru români taxe mărite. Luați cu franzele franțuzești”, scrie pe Facebook George Simion. CCR a decis, joi,că declarațiile de avere și integritate nu

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 3 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Gigi Becali jubilează, după transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Ne duce în Liga Campionilor”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (65 de ani), patronul de la , a confirmat că (34) este „bomba” pe care anunțase că o va da în această vară pe piața transferurilor.

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 3 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Franţa interzice fumatul pe plaje, în parcuri şi în apropierea şcolilor

G4Media acum o ora
Guvernul francez a anunţat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenţi copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul şcolilor, adăposturile staţiilor de autobuz şi instalaţiile sporti

Andrew Tate şi fratele său Tristan „se vor întoarce în Marea Britanie” pentru a răspunde acuzaţiilor de viol după ce se încheie procedurile din România, anunţă avocatul lor

News.ro acum 45 minute
Andrew Tate şi fratele său Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, între care cea de viol, a anunţat într-un comunicat avocatul care îi reprezintă pe cei doi

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/25°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
Iasi
acum

17°
joi

13°/22°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°