Ca în fiecare an, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia s-au împărţit “paştile”, sâmbătă, înaintea slujbei de Înviere, pentru ca şi cei care, din diverse motive, nu vor putea asista la slujba de la miezul nopţii până la sfârşit sau deloc, să primească binecuvântarea Învierii. În mod normal, sfintele “paşti” sunt oferite creştinilor după ce aceştia au primit Lumina, noaptea târziu, la finalul slujbei Învierii. Cu toate acestea, câteva sute de albaiulieni au luat “paşti” sâmbătă, între orele 11.00 şi 18.00.
Paştile se mănâncă după Slujba Învierii şi dimineaţa pe nemâncate, în fiecare zi a Săptămânii Luminate, până în duminica Sfântului Apostol Toma (22 aprilie, la o săptămână după Paşti). Cei care consumă “paşti” după “regulamentul” stabilit, vor primi binecuvântarea Învierii.
Astfel, albaiulienii care, din diverse motive (copii mici, probleme de sănătate sau altele) nu vor asista la slujba Învierii până la sfârşit sau deloc vor putea totuşi să împlinească tradiţia ortodoxă a sfintelor “paşti”.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=86854
Ca în fiecare an, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia s-au împărţit “paştile”, sâmbătă, înaintea slujbei de Înviere, pentru ca şi cei care, din diverse motive, nu vor putea asista la slujba de la miezul nopţii până la sfârşit sau deloc, să primească binecuvântarea Învierii. În mod normal, sfintele “paşti” sunt oferite creştinilor după ce aceştia au primit Lumina, noaptea târziu, la finalul slujbei Învierii. Cu toate acestea, câteva sute de albaiulieni au luat “paşti” sâmbătă, între orele 11.00 şi 18.00.
Paştile se mănâncă după Slujba Învierii şi dimineaţa pe nemâncate, în fiecare zi a Săptămânii Luminate, până în duminica Sfântului Apostol Toma (22 aprilie, la o săptămână după Paşti). Cei care consumă “paşti” după “regulamentul” stabilit, vor primi binecuvântarea Învierii.
Astfel, albaiulienii