Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a scăpat păsărica Mitică le-a jignit pe fanele Rapidului: "Nişte căzături"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Dumitru Dragomir le-a jignit pe fetele care au afişat mesaje împotriva sa, iar Copos şi liderii galeriei i-au răspuns şefului LPF

Dumitru Dragomir s-a enervat după ce a fost contestat de către femeile şi copiii prezenţi în Giuleşti la semifinala Rapid - Vaslui. Preşedintele LPF ameninţă clubul din Grant cu o nouă suspendare, iar Copos trebuie să îşi pregătească buzunarele pentru încă o amendă.

"Cele care au scris aşa ceva sunt nişte căzături! Dar ce pretenţii să mai ai, atât timp cât există nişte derbedei care îşi învaţă nevestele sau fetele să-şi arate păsărica? Ce zic copiii când citesc un aşa mesaj: «Mamă, arată-mi păsărica!» O să ne gândim bine dacă la alte meciuri cu porţile închise vom mai permite accesul femeilor şi al copiilor", a fost replica lui Dumitru Dragomir, în momentul în care a fost întrebat de jurnaliştii de la Evz despre mesajele afişate la partida de cupă Rapid- Vaslui, meci la care a fost permis doar accesul copiilor şi femeilor.

Copos îi bate obrazul lui Mitică: "Nu se face aşa ceva!"

Imediat, patronul Rapidului i-a atras atenţia preşedintelui Ligii în legătură cu declaraţia jignitoare pe care a făcut-o la adresa fanelor rapidiste. "Foarte regretabil ce a făcut domnul Dragomir. Un răspuns foarte urât. Nu se face aşa ceva, atâta timp cât eşti o persoană publică şi te respecţi. Ca preşedinte al LPF trebuie să dai dovadă de eleganţă, nu să ieşi în public cu asemenea jigniri. În schimb, eu îi urez domnului Dragomir un Paşte fericit şi multă sănătate", a declarat George Copos pentru ProSport.

"Îi e frică şi de femei? I se clatină scaunul!"

La rândul său, Valentin Marincea, şeful galeriei rapidiste a ţinut să-l contreze pe Dragomir: "Dacă domnul Dragomir se simte mai nou ameninţat şi de femei, înseamnă că scaunul dânsului chiar se clatină. Trebuie să îşi aducă aminte că toţi suporterii Rapidului îl co

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°