- Cultural - nr. 994 / 14 Aprilie, 2012 Acesta este salutul pe care il rostim in fiecare an cu ocazia Sfintelor Pasti, dornici fiind, la fel ca ingerul de la mormantul Domnului sau ca sfintele femei, sa impartasim tuturor bucuria Invierii. Ce inseamna pentru noi aceasta bucurie? Nimic altceva decat prezenta constanta a lui Dumnezeu in noi si in mijlocul nostru. Salutandu-ne astfel, ne vestim unii altora Invierea lui Cristos, adica centrul credintei noastre crestine. Ceea ce a fost un extraordinar privilegiu al apostolilor, acela de a-L avea pe Fiul lui Dumnezeu cu ei, devine beneficiul nostru, al tuturor. E adevarat ca intr-o maniera noua, cu care la inceput nu erau obisnuiti nici macar prietenii Mantuitorului. Asa, cea numita de Biserica "intocmai cu apostolii”, Maria Magdalena, ne este prezentata intr-una din evanghelii ca fiind prima care-L intalneste pe Isus inviat. Il intalneste fara sa-L recunoasca, la fel ca ucenicii din Emaus, la fel ca Petru si ceilalti apostoli pe malul marii. Suntem invitati, asadar, si noi sa ne deschidem nu doar ochii trupesti, ci si pe cei sufletesti, riscand altfel sa calatorim cu Isus inviat o viata intreaga fara sa-L recunoastem. Nu ar fi pacat sa descoperim, atunci cand vom trece la Vesnica Viata, ca Isus era, asa cum a promis, tot timpul cu noi aici pe pamant? Iubiti frati intru Cristos, De nenumarate ori vom asculta si vom rosti, in aceste zile, minunatul anunt al Invierii Domnului, spus de unii cu mult entuziasm, de altii, poate, din obisnuinta. De multe ori il spunem si noi cu usurinta, fara sa ne gandim ca anuntam lucruri care depasesc puterea de intelegere a mintii noastre. De cate ori celebram, an dupa an, Invierea Domnului, suntem chemati sa retraim acest mister in inima noastra. Pana cand nu-I permitem lui Isus sa invie si in noi, sufletele noastre sunt ca un mormant sigilat. El ne asteapta cu infinita rabdare si iubitoa