După ce că arată senzaţional, modelul premium de clasă mică rezervă surprize şi sub capotă, unde propune un motor de 0,9 litri şi 85 de cai-putere. În plus, parchează singură!
Auzisem tot felul de păreri despre maşinuţa cu inimă de motocicletă de la diferiţi colegi de breaslă, păreri aşezate evident pe tot palierul, de la fani declaraţi la dezamăgiţi irecuperabili. Aşa că cel mai inteligent lucru care mi s-a părut de făcut a fost să mă conving personal de calităţile şi defectele lui Lancia Ypsilon.
Încă de la prima privire, Ypsilon se înfăţişează drept o maşină cu public-ţintă feminin. E cochetă şi futuristă, dar respiră şi un aer uşor retro, asta datorită grilei frontale. Cromatica în două culori atrage instantaneu privirile, iar tinerele de pe marginea drumului nu-şi pot ascunde dorinţa, uitându-se la modelul premium de clasă mică cu aceeaşi voluptate pe care o au în faţa unei genţi semnate de Louis Vuiton. Mânerele îngropate ale portierelor din spate dau senzaţia unui coupé şi nu de puţine ori pasagerii destinaţi locurilor din spate aşteptau să le fac loc pe la scaunul şoferului.
De efect sunt şi stopurile spate, a căror formă coincide cu iniţiala modelului. Că maşina se adresează preponderent damelor este şi mai evident la interior. Scaunele din faţă sunt mai înguste, capabile să se muleze pe talia unor domnişoare şi nu tocmai adecvate unor bărbaţi mai corpolenţi, în timp ce distanţele dintre pedale sunt mai mici decât în mod normal. Surprinzător, pe bancheta din spate pot intra trei adulţi, ba chiar unii de talie superioară. Tabloul de bord este amplasat central, fiind practic vizibil de toţi cei din maşină, în timp ce şoferul (şoferiţa?) are vizibilitate sporită în faţă.
Varianta testată a fost dotată cu cel mai interesant motor din gama Ypsilon, respectiv Twin Air Turbo în doi cilindri, de numai 0.9 litri, care vine însă numai în
