Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentate cu bombă în Columbia, la sosirea lui Barack Omaba

Publicat in rfi, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Panică în Columbia, unde mai multe bombe au explodat vineri în oraşele Bogota şi Cartagena la scurt timp după sosirea preşedintelui Barack Obama în această ţară unde se desfăşoară în weekend summitul Americilor. Bombele au fost clasificate de slabă intensitate, însă autorităţile columbiene sunt în alertă maximă. Principalii suspecţi sunt membrii grupării FARC.

Două bombe de slabă intensitate au explodat în apropierea clădirii diplomatice americane dintr-un bulevard al capitalei "însă nu există nici morţi, nici răniţi, nici pagube", a declarat o sursă din poliţie.

Poliţiştii au fost imediat mobilizaţi în districtul unde se află şi sediul Parchetului General şi cel al Guvernului regiunii Bogota.

Alte două mici explozii au avot loc vineri seară în acest oraş de coastă din Caraibe, a declarat pentru AFP generalul Rodolfo Palomino, şeful securităţii din cadrul poliţiei columbiene.

Unul dintre aceste dispozitive explozibile a fost amplasat pe un teren viran din cartierul Bocagrande, unde se găsesc majoritatea hotelurilor din această staţiune turistică, departe de centrul istoric al oraşului.

Un dispozitiv de securitate de 17.000 de poliţişti şi de roboţi anti-explozibil a fost amplasat de mai multe zile în Cartagena, alături de elicoptere şi o navă de război în largul litoralului.

Principalul suspect în acest caz este gruparea FARC. Autorităţile columbiene luptă de aproape jumătate de secol împotriva forţei de gherilă marxiste, care numără aproximativ 9.000 de luptători.

Panică în Columbia, unde mai multe bombe au explodat vineri în oraşele Bogota şi Cartagena la scurt timp după sosirea preşedintelui Barack Obama în această ţară unde se desfăşoară în weekend summitul Americilor. Bombele au fost clasificate de slabă intensitate, însă autorităţile columbiene sunt în alertă maximă. Principalii suspecţi sunt membrii grupă

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 11 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 47 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 7 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 9 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 48 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 54 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°