Sâmbăta Mare este ultima zi din Postul Paştilor şi ziua în care, după ce patimile lui Hristos s-au consumat, aşteptăm Învierea Lui. Înaintea marelui eveniment, la nivel “micro”, în casele oamenilor, în paralel cu această aşteptare, se mai întâmplă încă multe pregătiri gospodăreşti şi menajere. Tradiţia spune că aceasta este ziua în care se sacrifică mielul şi se gătesc bucatele tradiţionale. Este o zi în care nu se doarme, ci în care se pun la punct ultimele rămăşiţe de dezordine a caselor şi se fac ultimele retuşuri la hainele de Paşti.

Ultima zi din Postul Paştilor, Sâmbăta Mare, este ziua în care creştinii prăznuiesc îngroparea trupului lui Iisus Hristos şi pogorârea Sa la iad, prin care neamul omenesc este chemat din stricăciune şi chemat la viaţă veşnică. După patimile suferite în zilele precedente, culminând în Vinerea Mare cu răstignirea, ziua de sâmbătă este o zi de aşteptare a glorioasei Învieri a Domnului.

Totodată, Sâmbăta Mare rămâne pentru multe gospodine ziua în care pregătesc majoritatea mâncărurilor, desăvârşesc curăţenia în case şi au grijă ca toţi din familie să poată îmbrăca hainele potrivite la slujba de Înviere şi în ziua de Paşti.

În trecut se obişnuia ca mielul pascal să fie sacrificat în Sâmbăta Mare, iar mâncărurile tradiţionale erau preparate tot în această zi: drobul (“guşiţa”), ciorba şi friptura de miel.

Tot Sâmbăta se prepară şi Pasca, pâinea care intră în compoziţia “paştilor” primite la biserică după slujba de Înviere. Momentul frământării rituale a pascăi primeşte de multe ori valenţe mistice, prin forma care se dă aluatului (acesta poate trimite la naşterea sau la moartea lui Iisus). Despre acest aluat se crede că are puteri magice, iar din această cauză, gospodinele obişnuiau să “dea” din puterile lui şi gospodăriei: se ungeau pomii cu aluat din acesta, de pe mâinile gospodinelor, pentru a le asigura rodirea