Pe un site este prezentată povestea unei femei din Braşov care a reuşti să câştige mii de dolari muncind de acasă. În realitate povestea este o minciună.
Textul este semnat de Erica Jones, iar alături de acesta apare şi poza ei, pare-se din timpul unei transmisiuni TV. În realitate, articolul apare pe un site de presă fals, creat pentru a-i păcăli pe oameni să încerce şi ei să câştige sume uriaşe de bani, lucrând de acasă. Astfel, ei sunt ademeniţi să completeze un formular pe internet şi să accepte să ofere câteva zeci de dolari, pentru înscriere, relatează mytex.ro.
„Amy Livingston din Braşov nu s-a gândit niciodată că va lua în considerare să lucreze de acasă, până când curiozitatea a făcut-o să completeze un simplu formular online. Înainte să-şi dea seama, ea a descoperit secretul prin care să combată recesiunea şi să-şi întreţină familia stând, totodată, acasă, cu cei trei copii", aşa începe articolul respectiv. Numele nu are însă deloc rezonanţe autohtone.
Vedeţi aici site-ul cu promisiuni de câştiguri fabuloase
Noile venituri, despre care se spune că ar fi pe măsura salariului obţinut la serviciul anterior - de parcă în România salariile ar fi de ordinul miilor de dolari pe lună - sunt menite să-i ademenească pe cititori să „sacrifice" 70-80 de dolari, în speranţa că vor avea şi ei noroc la câştiguri substanţiale facile, mai scrie mytex.ro.
Despre calea spre succes descoperită de femeie nu se dau detalii. Dar, la finalul articolului, apar link-uri pentru cei care vor să ştie mai multe informaţii. Dar, accesându-le, apare un formular, ce nu poate fi înregistrat decât după plata taxei de înscriere. În plus, orice altceva ar încerca vizitatorul să acceseze de pe pagina cu articolul, ajunge tot la formular, mai scrie mytex.ro.