Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Incendiu de proporţii în Siraj. Pompierii ieşeni se luptă de la ora 2.00 cu flăcările care au cuprins tone de marfă UPDATE FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută la Complexul Comercial Siraj, fiind nevoie de intervenţia a 60 de pompieri cu 8 autospeciale.

Ora 19.12Pompierii se luptă în continuare cu flăcările. Din spusele reprezentanţilor ISU, cel mai probabil intervenţia se va întinde până în cursul nopţii.

Ora 17.05 Produsele chimice care se aflau în magazinele din Siraj produc mici explozii, iar pompierilor aproape le este imposibil să lichideze incendiu.

„Este un incendiu foarte grav, sunt şi standuri cu produse chimice. Datorită creşterii temperaturilor, unele bidoane explodau pe rând. Încă nu s-a intervenit şi înăuntrul complexului. Nu putem să estimăm când se va stinge focul în totalitate", a mai spus prefectul Dragomir Tomaşeschi.

Click pe fotografii pentru a vedea imagini de la incendiu

Ora 16.40 Clădirea Complexului Comercial Siraj continuă să se prăbuşească din cauza incendiului. Încă un perete de 20 de metri a fost pus la pământ de flăcările mistuitoare. Pompierii continuă să se lupte cu focul şi fumul gros, însă fără sorţi de izbândă. Aceştia nu pot estima cât o să mai dureze până vor lichida incendiul.

Ora 14.10 Prefectul Iaşiului, Dragomir Tomaşeschi, susţine că incendiul este greu de stins din cauzat materialelor inflamabile din Siraj. "Nu dorim să punem în pericol viaţa vreunui pompier al ISU. Se acţionează pentru a preveni extinderea incendiului la clădirile din zonă", a spus Tomaşeschi.

FOTO VIDEO Locatar din blocul distrus de explozie la Iași: „Am crezut că e sfârşitul lumii. Nu îmi vine să cred că am scăpat cu viață” UPDATE

Ora 13.35 În urmă cu puţin timp s-a dărâmat partea din spate a clădirii. S-au suplimentat forţele de intervenţie, fiind chemaţi să stingă incendiul încă 20 de pompieri. În total, 80 de pompieri se luptă cu flăcările.

Ora 11.00 Edilul Iaşiului a spus că abia după Sărbă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 13 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 8 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 6 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 9 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 6 ore
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Vremea

București
acum

22°
joi

20°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

16°
joi

16°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°