O suceveancă decorează de mai bine de zece ani ouă cu mărgele. Maria Pavalean (55 de ani), din comuna suceveană Marginea, se mândreşte cu micile sale opere de artă. O suceveancă decorează de mai bine de zece ani ouă cu mărgele. Maria Pavalean (55 de ani), din comuna suceveană Marginea, se mândreşte cu micile sale opere de artă.
Prin mânile ei au trecut mii de ouă, mai ales că de câţiva ani lucrează şi pe bază de comenzi. Femeii îi place să poarte costumul popular specific satului natal şi dincolo de pasiunea decorării ouălor, coase cămăşi tradiţionale pe care tinerii să le îmbrace în zilele de sărbătoare. "Oul decorat cu mărgele trebuie să placă atât din punct de vedere cromatic, cât şi al concepţiei compoziţionale şi al respectării, în funcţie de tema aleasă, a ornamenticii tradiţionale", ne-a destăinuit Maria Pavalean.
Tehnica ornamentării ouălor cu mărgele a plecat iniţial de la oul fiert, trecând prin varianta oului golit şi umplut cu ceara fierbinte. Apoi, a fost oul în totalitate din ceară, ca mai apoi să se ajungă la oul din lemn, rotunjit la strung. Varianta finală este considerată cea mai bună, pentru ca obiectul decorativ capătă rezistenţa fizică şi poate fi păstrat o viaţă.
Pentru a ajunge la astfel de rezultate, oul de lemn strunjit se introduce într-o baie de ceară fierbinte, astfel încât să aibă strat de ceară suficient de gros şi uniform ca să permită fixarea mărgelelor. Apoi, susţine suceveanca, se stabileşte modelul ce se doreşte a fi realizat, iar în funcţie de aceasta oul va fi împărţit în mai multe cadrane. Mărgele sunt fixate în ceară cu ajutorul unui ac însă imaginaţia creatorului este cea mai importantă. "Este foarte important să ai modelul bine pus la punct în minte sau să ai faţă un tipar pentru că trebuie să lucrezi foarte repede", ne-a spus femeia. Un ou decorat cu mărgele se vinde, în funcţie de dimensiunea pe care o are, cu