Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anders Breivik susţine că a primit două ameninţări cu moartea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Anders Behring Breivik i-a spus noului său psihiatru că a primit două ameninţări cu moartea şi că ştie că există cel puţin zece oameni cărora le-ar face plăcere să îl vadă mort, relatează publicaţia The Local în pagina electronică.

"Am primit două ameninţări cu moartea şi ştiu de cel puţin zece oameni care vor să mă omoare", le-a spus Breivik noilor săi psihiatri, Terje Torrissen şi Agnar Aspaas, conform cotidianului Dagbladet.

Alte surse au confirmat pentru Dagbladet că Breivik chiar a primit acele ameninţări.

Echipa de avocaţi ai apărării lui Breivik nu sunt totuşi la curent cu detaliile ameninţărilor cu moartea. "Presupunem că au sosit prin poştă. Ne aşteptăm ca închisoarea să aibă sisteme eficiente de control şi că au înştiinţat poliţia de aceste probleme", a spus Tord Jordet, unul dintre membrii echipei de avocaţi a lui Breivik.

Conform Dagbladet, poliţia nu a deschis totuşi o anchetă împotriva unor indivizi specifici ca rezultat al acestor ameninţări.

Ameninţările la viaţa lui Behring Breivik au fost totuşi luate în serios iar un program extins de securitate va fi implementat când procesul său va începe luni, Breivik fiind aşezat în spatele unui perete cu geam antiglonţ.

Anders Behring Breivik este acuzat de comiterea unor acte de terorism şi crime cu premeditare.

Tot joi, echipa de avocaţi a lui Breivik a fost criticată pentru că a participat la o şedinţă foto "în stil L.A. Law".

Expertul PR Hans Geelmuyden a declarat pentru Aftensposten că pozele, realizate de agenţia de presă NTB Scanpix şi care arată echipa apărării pozând în jurul unei canapele, ar putea submina apărarea condusă de Geir Lippestad.

"Lippestad s-a prezentat în presă în mod exemplar, uneori. Însă aici pare că şi-a confundat rolurile. Este un avocat numit din oficiu şi nu un fotomodel", declară Geelmuyden.

Însă, deşi este acuzat de Geel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 21 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 33 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 54 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 46 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°