- Social - nr. 994 / 14 Aprilie, 2012 Invierea de MIHAI EMINESCU Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii, Al mortii rece spirit se strecura-n tacere. Un singur glas ingana cuvintele de miere, Inchise in tratajul stravechii evanghelii. C-un muc in maini mosneagul cu barba ca zapada, Din carti cu file unse norodul il invata, Ca moartea e in lupta cu vecinica viata, Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada. O muzica adanca si plina de blandete Patrunde tanguioasa puternicile bolti: "Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt, Inveninand pre insusi izvorul de viete. Nimica inainte-ti e omul ca un fulg, S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa, In palcuri sunatoare de plansete duioase A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg.” Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala Si negrul intuneric se sperie de soapte … Douasprezece pasuri rasuna … miez de noapte … Deodata-n negre ziduri lumina da navala. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie … Colo-n altar se uita si preoti si popor, Cum din mormant rasare Hristos invingator, Iar inimile toate s-unesc in armonie. ,,Cantari si laude-naltam Noi, Tie Unuia, Primindu-L cu psalmi si ramuri, Plecati-va, neamuri, Cantand Aleluia! Hristos a inviat din morti, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte calcand-o, Lumina ducand-o Celor din morminte!” Iisus de STEFAN OCTAVIAN IOSIF Vegheaza-n colt a candelei lumina, Invaluind icoana-n raze pale: Iisus, copil, la sanul maicii Sale. Pastori se mira, magii I se inchina. Un zambet linistit, bland, fara de vina, Si totusi nu stiu ce ascunsa jale, Ce presimtiri de chinuri ideale Umbresc in taina fata Lui divina. Stiai de-atunci, Iisuse, Tu, c-odata, Iubind prea mult pe oameni, drept rasplata, Vei indura batjocura si-amarul, Si-ncununat cu spini, urcand Calvarul, Pe umar crucea singur Ti-o vei duce, Si vei muri, strigand la cer, pe cruce