Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea de la Sâmbăta, loc de pelerinaj

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Zidită în secolul XVII, Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu" este pricipalul punct de atracţie turistică din Ţara Făgăraşului şi atrage mii de pelerini de Paşte.

Creştini din toată ţara vin la Sâmbăta de Sus pentru rugăciune şi reculegere. Zidită în secolul XVII, Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu" este pricipalul punct de atracţie turistică din Ţara Făgăraşului şi atrage mii de pelerini de Paşte. Situată pe şoseaua care leagă Sibiul de Braşov, la 15 kilometri de Voila mănăstirea a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu.

Călugării au pus aici bazele şi unui bogat muzeu de icoane pe sticlă şi lemn, obiecte de cult, cărţi şi veşminte liturgice şi unei biblioteci cu o valoroasă colecţie de cărţi şi manuscrise. Tot în incinta mănăstirii a fost înfinţat şi un centru ecumenic denumit „Academia de la Sâmbăta", proiectat pentru a găzdui şi organiza congrese şi întâlniri ale întregii crestinătăţi. Acum, lăcaşul ortodox este cel mai puternic şi mai bine organizat din Ardeal, având 40 de călugări.

O importanţă deosebită o are şi fântâna „Izvorul Tămăduirii", atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mânăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Pelerinii care vin de Paşte la Sâmbăta se pot caza la mănăstire. O cameră cu două paturi costă 80 de lei.

Călugării aşteaptă în noaptea de Înviere câteva mii de oameni, atât din zonă, cât şi din tot Ardealul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 6 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 6 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 5 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 10 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 8 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Vremea

București
acum

22°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°