Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce program au de Paşti marile magazine, transportul în comun şi farmaciile din Alba Iulia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Marile magazine, mijloacele de transport în comun, farmaciile, dar şi instituţiile publice din Alba vor avea program special de Paşti. Magazinele sunt închise duminică, sâmbătă şi luni au program special, iar marţi revin la programul normal.

Angajaţii de la Kaufland vor lucra sâmbătă până la ora 17.00. Hipermarket-ul va fi închis pe 15 aprilie. A doua zi de Paşti, programul este între 9.00 şi 16.00.

Supermarket-ul Profi va fi deschis sâmătă până la ora 20.00. Luni, aici se vor putea face cumpărături în intervalul 09.00-18.00. Cei care vor alege supermarket-ul Peny trebuie să ştie că magazinul este deschis sâmbătă până la ora 20.00. Luni, programul este între orele 09.00 – 18.00.

Alba Mall va fi deschis pe 14 aprilie până la 16.00. Luni, mall-ul se deschide la ora 14.00, până la 22.00. Centrele comerciale Ambient şi Dedeman sunt închise duminică şi luni. Sâmbătă, la Dedeman se pot face cumpărături până la ora 17.00, iar la Ambient până la 14.00. Se redeschid marţi de la 08.00.

Program special la STP

Mijloacele de transport în comun din Alba Iulia îşi modifică programul în perioada sărbătorilor de Crăciun. Autobuzele şi microbuzele Societăţii de Transport în comun vor circula, luni, pe liniile din Alba Iulia după un program similar zilelor de duminică.

Autobuzele vor ajunge în staţii din 20 în 20 de minute, pe toate liniile oraşului. Din cele două autogări – Autotrans şi Livio Dario, nu va pleca niciun autobuz al celor două societăţi duminică.

O singură farmacie non-stop

Persoanele cu probleme de sănătate se pot adresa Spitalelor şi în perioada sărbătorilor. Dacă aveţi nevoie să cumpăraţi medicamente în perioada Crăciunului trebuie să ştiţi că o singură farmacie din Alba Iulia va fi deschisă non stop în ziua de 15 aprilie, Remedia, din Piaţa Iuliu Maniu. A doua zi de Paşti majoritatea farmac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 2 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 3 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 2 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 7 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 8 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°