Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cum vrea Comisia Europeană să ne înmatriculăm maşinile!

Publicat in Libertatea, duminică 15 aprilie 2012 ·

Conform unor analize efectuate de specialiştii Comisiei Europene (CE) peste 3,5 milioane de maşini sunt vândute anual între cetăţenii statelor membre ale uniunii. Pentru a uşura acest transfer de proprietate, oficialii europeni vor să simplifice procedurile de înmatriculare a autoturismelor în interiorul UE. Conform unor analize efectuate de specialiştii Comisiei Europene (CE) peste 3,5 milioane de maşini sunt vândute anual între cetăţenii statelor membre ale uniunii. Pentru a uşura acest transfer de proprietate, oficialii europeni vor să simplifice procedurile de înmatriculare a autoturismelor în interiorul UE.

Calculele făcute de specialiştii CE arată că în medie pentru înmatricularea unui autoturism se cheltuiesc 400 de euro şi se pierd cam cinci săptămâni. Nemultumirile cetăţenilor UE legate de birocraţia excesivă în acest domeniu a dus la necesitatea găsirii unor soluţii care să uşureze înmatriculările maşinilor ce sunt vândute, cumpărate sau închiriate între persoanele fizice sau juridice din statele membre ale uniunii. Propunerile au fost prezentate recent într-o şedinţă a CE de către vicepreşedintele acestei instituţii Antonio Tajani. Ele urmează să fie discutate în Parlamentul European, iar dacă vor fi aprobate, statele membre ar urma să-şi adapteze legile locale astfel încât măsurile să devină efectiv aplicabile. Iată care sunt intenţiile CE:

1) cetățenii care își petrec o parte din an într-o reședință de vacanță dintr-o altă țară din UE nu vor mai fi nevoiți să-și reînmatriculeze automobilul în această țară;

2) cetățenii care se mută definitiv într-o altă țară a UE vor avea la dispoziție 6 luni să-și reînmatriculeze automobilul în această țară;

3) cetățenii care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă țară a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare și cu probleme administrative;

4) cetățenii care lucreaz

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 51 minute
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 10 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 10 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 6 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 10 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 6 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 7 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°