Antrenorul Barcelonei a recunoscut că lovitura de pedeapsă dictată în favoarea echipei sale la Levante nu a fost foarte clară.
Barcelona a scăpat ca prin urechile acului la Levante. După o primă repriză slabă, catalanii erau conduşi cu 1-0 şi nici jocul nu funcţiona. Xavi a fost schimbat la pauză, Messi nu regăsea, dar tot argentinianul a salvat Barca. A înscris o dublă, a doua reuşită venind dintr-un penalty contestat vehement de gazde, după un fault la Cuenca.
"Nu ne-a ieşit deloc jocul"
La conferinţa de presă de după meci, şi antrenorul Barcelonei, Pep Guardiola, a dat dovadă de fair-play şi s-a arătat circumspect în legătură cu decizia arbitrului. "A fost aşa şi aşa. Dar primul gol a fost de excepţie şi e important că am obţinut un rezultat important înainte de meciurile cu Chelsea şi Real Madrid", a spus tehnicianul Barcei, a cărui atitudine e în contrast cu cea a rivalilor din Madrid, care nu scapă nicio ocazie în a da vina pe arbitraj, chiar dacă, în acest sezon, Realul mai mult a beneficiat de erorile "fluieraşilor".
"Nu am avut jocul de pase obişnuit şi nici nu ne-am creat prea multe ocazii. Nu a fost deloc uşor să câştigăm", a mai spus Pep.
Marţi şi miercuri - meciuri în Ligă, sâmbătă - El Clasico
Barcelona va juca miercuri, la Londra, turul semifinalei din Liga Campionilor cu Chelsea. Rivala Real va evolua marţi, la Munchen, împotriva lui Bayern în aceeaşi fază a competiţiei, pentru ca sâmbăta viitoare să aibă loc El Clasico, meciul direct dintre Barca şi Real. Înaintea acestei partide, madrilenii au un avans de patru puncte cu cinci etape înainte de finalul sezonului.