De cea mai mare Sărbătoare a creştinătăţii – Învierea Domnului – „atârnă mântuirea noastră”. „Paştile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi” (Corinteni 5,7; Efeseni 2, 13-14), iar „prin Învierea Sa ne-a trecut pe noi din din moarte la viaţă” (Ioan 3, 14).

Taina Învierii Domnului a fost descoperită din cele mai îndepărtate timpuri patriarhilor, proroocilor şi drepţilor din Legea Veche, iar mărturie stau scrierile Sfintei Scripturi. Vorbind despre Învierea Mântuitorului consemnată în repetate rânduri în Vechiul Testament, părintele arhimandrit Cleopa spunea într-una dintre predici: „(...) proorocul şi împăratul David se veselea cu nădejdea Învierii Domnului şi că nu va fi lăsat la iad sufletulul lui şi zicea: «Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea, dar încă şi trupul meu se va sălăşlui întru nădejde. Că nu Vei lăsa sufletul meu în iad, nici Vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea»„ (Psalmi 15, 9-10; Fapte 2, 26-27).

În Noul Testament, Mântuitorul le-a vestit ucenicilor patimile şi Învierea Sa: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile va învia” (Marcu 8, 31). „Iată, ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise de prooroci despre Fiul Omului, căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat. Şi după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia” (Luca 18, 31-33).

Despre Taina Învierii Domnului, Sfânta Evanghelie de la Matei spune: „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (duminică) au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica