Cele mai multe scenarii privind o eventuală destrămare a zonei euro fac referire la abandonarea monedei comune de Grecia sau de alte state cu probleme financiare. Însă există şi o alternativă, aceea ca problemele reale ale zonei euro să fie soluţionate dacă Germania va fi cea care pleacă, însoţită de de alte câteva ţări bogate.

Argumentul în favoarea ieşirii ţărilor slabe din zona euro este că astfel acestea vor scăpa de politicile de austeritate impuse de Germania. Odată ce vor abandona euro, monedele lor internaţionale se vor deprecia rapid, iar economiile lor vor deveni competitive la nivel internaţional pentru că exporturile lor vor deveni mai ieftine pentru străini. În acest timp, ţările europene mai bogate ar încerca să creeze o nouă monedă comună, mai mică şi mai stabilă.

Impasul în acest scenariu este că se bazează pe o serie de concepţii greşite, şi anume că problemele principale ale ţărilor slabe sunt deficitele bugetare şi datoriile, şi că, în cazul în care bugetele sunt echilibrate şi datoria scăzută, situaţia s-ar ameliora. În realitate, însă, cea mai mare problemă a ţărilor cu dificultăţi financiare nu este datoria, ci costurile ridicate ale forţei de muncă, scrie revista Time.

Uşurinţa cu care s-au acordat credite în ultimul deceniu a dus la creşterea rapidă a acestor costuri în unele ţări, care apoi au devenit incapabile să-şi exporte bunurile sau să concureze cu importufile mai ieftine. În intervalul 2000-2007, costurile mari cu forţa de muncă au redus competitivitatea cu 10-20% în Italia şi Spania. Chiar şi cu toate măsurile de austeritate adoptate din 2008 încoace, cele două ţări şi-au îmbunătăţit competitivitatea doar cu câteva procente. Însă ele nu vor putea să concureze din punct de vedere economic până nu-şi vor scădea semnificativ costurile cu forţa de muncă. Iar din punct de vedere politic, este destul