Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Cernea, fostul baterist de la Mondial şi Sfinx, face muzică şi e cu ochii pe copii! "Am învăţat să bat la tobe cu Sergiu Malagamba"

Publicat in Cancan, duminică 15 aprilie 2012 ·

1. Mişu Cernea, un magician al sunetelor 2. Începuturi. Tânăr toboşar în trupele “Mondial” şi “Sfinx”Rep.: La Arenele Romane aveţi unul dintre cele mai solicitate sisteme de sonorizare. Cum merge afacerea?

Mihai Cernea: Mă ocup de foarte mulţi ani de asta, numai că acum toate firmele din domeniul nostru sunt într-o mică recesiune, au mai încetinit motoarele puţin câte puţin, preţurile au scăzut destul de mult la închirieri, producătorii de spectacole caută tarife din ce în ce mai mici. Pentru că nu mai sunt spectatorii care erau, situaţia economică se duce cu totul în jos. Noi ne axăm în general pe activitatea de aici, de la Arenele Romane, mai ales vara şi mai facem şi câteva ieşiri cu instalaţiile prin diverse festivaluri. În momentul acesta consider că avem cea mai bună instalaţie de sunet, o aparatură de foarte, foarte bună calitate şi foarte mare, de aproape 200 de kilowaţi. Avem o scenă mare şi două medii, pe care le putem instala oriunde, ca un joc de lego.

Rep.: Domnule Cernea, aveţi 62 de ani şi 56 de ani de carieră, dar tot vorbiţi cu patimă despre muzică. Nu v-aţi oprit niciodată?

M.C.: Nu, niciodată. Cam de la 6 ani sunt permanent pe scenă, în diverse ipostaze. La 12 ani am început să bat la tobe. Am făcut un an lecţii cu Sergiu Malagamba, unul dintre cei mai mari toboşari ai noştri. El m-a învăţat diverse procedee şi tehnici foarte interesante, de care puţină lume ştia. De atunci fac numai muzică, altceva nu ştiu şi nici nu mă interesează, sincer să fiu.

Rep.: Trupele Mondial şi Sfinx, în care aţi cântat dvs., au adus în peisajul românesc un beat nou, un alt rock. Detectaţi o asemenea distincţie la trupele de astăzi?

M.C.: Pregătim pentru 19 mai un spectacol care se numeşte Radio Music TV. Este un spectacol de protest al artiştilor tineri care nu sunt difuzaţi, nu sunt băgaţi în seamă, nu sunt difuzaţi pe radio. În afară de

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 34 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 58 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum 2 ore
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°